ALKEMIE ADHESIVES

HYBRID PVA

Hybrid PVA este un adeziv revoluționar din rășini naturale și PAV, utilizat pentru toate tipurile de îmbinări ale hârtiei.

Păstrează avantajele PAV și îi remediază dezavantajele. Datorită conținutului său de PAV, produsul nostru asigură, de asemenea, beneficii pe care adezivii obișnuiți din PAV nu îi oferă:

  • Consum redus pe metru pătrat, oferindu-vă produse mai economice;
  • Timp de lipire mai rapid, permițându-vă să accelerați ciclul de producție;
  • Rezistență la umiditate, ajutându-vă să obțineți produse mai durabile;
  • Tolerant la schimbări de temperatură, permițându-vă să produceți produse mai durabile.

hybrid pva

ALKEMIE a dezvoltat adezivul Hybrid-PVA printr-un proces propriu de cercetare-dezvoltare. Am analizat problemele cu care se confruntau clienții noștri și am decis să ne concentrăm pe soluționarea a două mari impedimente pe care le aveau cu adezivii PAV obișnuiți:

  • Lipsa rezistenței la compresiune a produselor după cașerarea sau lipirea cu adezivi pe bază de PAV obișnuiți;
  • Lipsa rezistenței la temperaturi scăzute a adezivilor pe bază de PAV obișnuiți.

Provocarea a fost să păstrăm avantajele oferite de PAV, adăugând în același timp noi compuși chimici care să crească rezistența la temperaturi scăzute a adezivului nostru și rezistența la compresiune după lipire a produselor clienților. Ideea noastră a fost să adăugăm un alt compus și să creăm un adeziv hibrid nou.

După multe încercări cu diverși compuși, am obținut rezultate promițătoare utilizând o rășină naturală, folosită ca reticulant la fabricarea hârtiei. În parteneriat cu unul dintre cei mai mari producători de rășini naturale din Canada și cu sprijinul echipei lor de cercetare, am reușit să aducem produsul nostru hibrid în faza de lansare pe piață. Întregul proces s-a încheiat în 2013 și a însumat peste doi ani de cercetare-dezvoltare.

În ultimii patru ani am furnizat noul adeziv Hybrid-PVA deopotrivă marilor producători locali și internaționali din domeniul fabricării hârtiei și poligrafiei.

Avantajele suplimentare pe care produsul nostru le oferă în plus față de adezivii din PAV obișnuiți:

1. Rezistență sporită la compresiune după lipire

Produsul nostru oferă o îmbunătățire cu până la 30% a rezistenței la compresiune față de adezivii din PAV obișnuiți.

Prin introducerea rășinii naturale în adezivul nostru, structura cristalină a adezivului hibrid, combinată cu lanțurile mai scurte ale catenelor de carbon din rășina naturală, cresc rezistența adezivului, fără a diminua elasticitatea produsului final.

2. Tolerant la schimbări de temperatură

Structura chimică a rășinii naturale crește rezistența la temperaturi scăzute a adezivului nostru hibrid. Testele de laborator au dovedit că produsul își păstrează capacitatea de lipire chiar și la temperaturi de -2 °C. Comparativ, adezivii pe bază de PAV își pierd capacitatea de lipire sub 10 °C. Utilizând adezivul nostru hibrid, clienții reușesc să elimine riscul deteriorării acestuia din cauza expunerii la temperaturile joase, inerente în timpul transportului și depozitării. În mod obișnuit, adezivii din PAV care sunt expuși la frig pe parcursul transportului și depozitării, se deteriorează ireversibil și nu mai pot fi folosiți în producție.

3. 100% solubil în apă și fără conținut de solvenți organici

Adăugarea rășinii naturale modifică structura adezivului nostru hibdrid și îl face 100% solubil în apă. Lipsa solvenților îi adaugă adezivului nostru o serie de avantaje suplimentare, dintre care amintim:

  • Rentabilitate;
  • Nu este cancerigen;
  • Nu este inflamabil;
  • Inodor;
  • Permite curățarea utilajelor doar cu apă.

4. Rentabilitate

  • Spre deosebire de adevizii din PAV obișnuiți, produsul nostru nu conține solvenți organici;
  • Produsul nostru înglobează, de asemenea, cantități mai mici de fracții ale hidrocarburilor din petrol.

Adăugând o rășină naturală în formula adezivului nostru, am înlăturat sau redus ponderea acestor substanțe costisitoare. Folosind adezivul nostru, clienții pot fi siguri că vor obține economii de până la 25% în comparație cu adezivii din PAV obișnuiți;
Adezivii pe bază de PAV sunt acizi, implicit corozivi. În timp, acest lucru duce la uzarea prin coroziune a valțurilor, necesitând înlocuirea lor. Grație caracterului său bazic, produsul nostru nu este coroziv, ceea ce permite prelungirea duratei de viață a valțurilor și rolelor de aplicare.

5. Mai „verde” și mai ecologic

  • În comparație cu adezivii obișnuiți din PAV, produsul nostru conține o cantitate apreciabilă de rășini naturale. Acest lucru le permite clienților care utilizează adezivul nostru să diminueze amprenta de carbon și să-și sporească eficiența programelor de sustenabilitate corporativă;
  • Spre deosebire de adezivii pe bază de PAV, produsul nostru nu conține solvenți industriali;
  • Utilajele care folosesc produsul nostru nu necesită o curățare cu solvenți industriali. Prin eliminarea solvenților industriali din produse și din procesul de curățare, am înlăturat compușii toxici și cancerigeni din fluxul de producție al clienților, ceea ne-a permis să creăm un mediu mai puțin dăunător pentru lucrători și să reducem cantitatea de reziduuri dăunătoare mediului. Suntem mândri că am reușit să dezvoltăm un produs ecologic.